Fotbal pe calculator**

Fotbal pe calculator**
  • Publicat:
  • Actualizat:

…Privindu-l pe Bănel cum încearcă „bicicleta”, așa cum a văzut
el acum câțiva ani, la Ronaldo-brazilianul, te încearcă sentimentul
de neputință. În urmă cu vreo 12 ani, când infamii de ziariști
scriau că România fotbalistică va ajunge ca Ungaria, conducătorii
de atunci și de acum ai acestui sport îi arătau triumfători pe Hagi
și pe Gică Popescu, „produse” care nu le aparțineau, dar pe care le
însușiseră cu nerușinare. La adăpostul acelei generații salvate în
străinătate de la ratare s-a distrus, de fapt, fotbalul nostru, un
fel de Bancorex sportiv din care s-a furat cu frenezie, zi și
noapte, decenii în șir.

…Aseară, tricoul cu numărul 10 l-a purtat debutantul Florescu,
fotbalist la FC Midtjylland, echipă clasată acum pe locul 10 din 12
posibile în Danemarca. Altă dată, acolo era Hagi. Sau, mă rog,
detestatul Mutu. Pe flancul stâng, Mihăiță Neșu, jucător la
Utrecht, locul 7 în Olanda. Privind stângăciile bălaiului, trebuie
să ne retușăm amintirile despre Selymess, „Cenușăreasa” Generației
de Aur. Ce-ar mai fi de spus? Poate faptul că aseară căpitanul
tricolorilor a fost un fotbalist legitimat la Al-Hilal. În Arabia
Saudită.

…Să nu ne amăgim: Israel ne-a bătut măr aseară. Ne-a bătut rău o
echipă de mâna a treia, venită la Timișoara fără antrenor și având
în primul unsprezece un fotbalist – Saban – de care steliștii s-au
despărțit cu regretul că s-au păcălit aducându-l. E adevărat că și
naționala noastră a fost una experimentală, dar nici măcar
argumentul ăsta nu ar trebui să ne încălzească: nici „rezerviștii”
nu mai sunt ce-au fost.

…De fapt, ce ne-a spus meciul de aseară? Că fotbalul românesc
s-a dus dracului. Că ne visăm uriași, dar nu ajungem nici măcar la
scaun. Că locul nostru e acum la coadă și că nu ne mai lasă nimeni
să ne băgăm în față.

Și cum ar putea fi altfel dacă terenul din curtea școlii unde am
învățat, altădată plin de copii de dimineață până seara, e acum
pustiu? Poate n-ați aflat, dar fotbalul ăla pe care-l știam noi nu
mai e. S-a mutat pe calculator.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%:
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%: "Va fi prezentat…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich:
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×